Piata imobiliara, in scadere pentru prima data in ultimii 3 ani. Cum se prezinta piata din Satu Mare

În al doilea trimestru din 2018, prețurile solicitate pentru locuințele disponibile spre vânzare în România, atât apartamente, cât și case, s-au majorat, per ansamblu, cu 1,4% față de cele trei luni anterioare, potrivit unui studiu realizat de Profit.ro. Cele mai mici variatii de pret fiind semnalate in mai multe municipii, resedinta de judet printre care si Satu Mare (+1,2%). 

„Începând din a doua jumătate a anului trecut, ritmul de creștere a prețurilor proprietăților rezidențiale a încetinit din cauza volatilității cererii pe segmentul Prima Casă, din cauza scăderii ofertei de proprietăți existente, precum și numărului insuficient de locuințe nou-construite”, a declarat Adrian Erimescu, CEO Imobiliare.ro.

În București, pretențiile vânzătorilor s-au majorat cu 2,2% în intervalul aprilie-iunie, până la 1.280 de euro pe metru pătrat util. Dintre marile orașe analizate, Capitala se remarcă prin cea mai mică diferență de preț la 12 luni, respectiv 4,4%. Aceasta se află la polul opus față de Cluj-Napoca și în ceea ce privește evoluția prețurilor din 2008 încoace: aici apartamentele au recuperat cel mai puțin din ieftinirile provocate de recesiune, acest tip de proprietăți fiind, în momentul de față, cu aproape 40% mai scumpe decât în T2 2008.

Dintre reședințele de județ ale țării, cele mai mari creșteri pe segmentul apartamentelor au avut loc în Sfântu-Gheorghe (6,3%), Alexandria (6%), Piatra-Neamț (5%), Târgoviște (4,8%) și Buzău (4,5%). Aceste variații au fost, însă, vizibil mai temperate decât în primele trei luni ale anului, când Miercurea-Ciuc consemna un avans-record, de 17,8% (în ultimele trei luni, în capitala Harghitei a avut loc o creștere de 4,4%).

La polul opus, Baia Mare a înregistrat o ușoară scădere (de 0,1%) a așteptărilor vânzătorilor, lista celor mai mici variații de preț fiind completată de Oradea (un plus de 0,7%), Alba Iulia (+1%), Ploiești (+1,2%) și Satu Mare (+1,2%).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.