Satu Mare, capitala sahului. Concurenti din 9 tari

Festivalul Internațional de Șah, ediția a 5-a, a început azi, 24 iulie, la Casa Meșteșugarilor din municipiul Satu Mare. Peste 150 de concurenţi din 9 ţări participă în această perioadă la turneele organizate.

“Recunosc că este o onoare să fiu alături de dumneavoastră în această locație deosebit de frumoasă, care a devenit un simbol al orașului nostru. Doresc să vă urez un călduros bun venit în municipiul Satu Mare, invitaților din țară, din străinătate. Vă îndemn ca pe perioada concursului să profitați de faptul că sunteți la noi și să vizitați și alte obiective turistice și locuri frumoase pe care le avem în orașul nostru. În al doilea rând, doresc să remarc faptul că în ultimii ani Satu Mare a dezvoltat un puternic loc de șah de juniori. Rezultatele lor au adus municipiul între primele centre puternice din țară. Este un lucru la care a contribuit și Primăria Municipiului Satu Mare, alături de Clubul Sportiv Voința Satu Mare și Asociația Sportivă Iuliu Szabo. Festivalul Internațional de Șah este un proiect pe care îl apreciez ca fiind extraordinar, mai ales pentru beneficiile pe care acest sport le are asupra dezvoltării celor mici. Felicit și implicarea părinților care și-au îndrumat copiii spre acest sport minunat. Vă doresc succes, dumneavoastră concurenților, și organizatorilor le transmit sincere felicitări atât din partea mea, cât și din partea domnului primar, Gabor Kereskenyi”, a declarat viceprimarul Doina Feher.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.