Autoutilitara burdusita cu tigari (Foto)

Poliţiştii de frontieră din Maramureş au depistat în trafic o autoutilitară condusă de un cetăţean român care transporta, într-un spaţiu special amenajat, cantitatea de 7.511 pachete cu ţigări, în valoare de 88.000 de lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă.

Sambata, 21 iulie, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 08.30, a fost identificată şi oprită în trafic pentru control, pe raza localităţii Vadul Izei, o autoutilitară marca Fiat, condusă de către un cetăţean român, domiciliat pe raza judetului Satu Mare.

În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, poliţiştii de frontieră au descoperit sub remorca acesteia un spaţiu special amenajat în care au fost observate mai multe pachete cu ţigări.

Având în vedere cele constatate, şoferul şi autovehiculul au fost duşi la sediul poliţiei de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, în spaţiul special amenajat sub bena autovehiculului au fost descoperite 7.511 pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană, în valoare de 88.000 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar autovehiculul folosit la transportul ţigărilor a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.