Un dascal din Satu Mare, Cetatean de Onoare. Cine este acesta

Primarul Kereskényi Gábor a înmânat sâmbătă, 14 iulie, titlul de “Cetățean de Onoare al municipiului Satu Mare” profesorului Tóth László, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Colegiul Național “Kolcsey Ferenc”. 

“Domnul Tóth László este un profesor care a pregătit zeci de generații, a obținut performanțe remarcabile și a fost un model pentru elevi, dar și pentru profesori. Acest titlu pe care îl acordăm domnului Tóth László reprezintă și o recunoaștere a valorii învățământului sătmărean, este un titlu pentru toți profesorii care de-alungul carierei lor s-au dedicat sistemului de învățământ”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Profesorul de matematică Tóth László este unul dintre cei mai cunoscuți și respectați dascăli din Satu Mare, cu o prodigioasă carieră în învățământul sătmărean.

Tóth László s-a născut la 29 noiembrie 1931, iar cariera în învățământ și-a început-o în 1953, imediat după ce a absolvit Univesitatea “Babeș-Bolyai”. Și-a început cariera de dascăl la Școala de băieți nr. 3, iar în 1960 a devenit profesor la Liceul “Mihai Eminescu”, unde a predat timp de 11 ani. Au urmat apoi 16 ani la Liceul Maghiar din Satu Mare, pentru ca în 1987 să revină la Liceul “Mihai Eminescu”.

Ultimii ani din prodigioasa carieră, din 1990 până în 1994 când s-a pensionat, i-a petrecut la Colegiul Național “Kolcsey Ferenc”, unde a ocupat și funcția de director adjunct.

Sursa foto: www.frissujsag.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.