Peste 1.200 de tineri si-au dat intalnire la Satu Mare. Cu ce scop

O mie douăsute cincizeci de tineri ajung din toate diecezele catolice ale țării în Satu Mare, la Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic.

Între 25 și 29 iulie, Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare va fi gazda celui mai important eveniment al tinerilor catolici din România, care se organizează din trei în trei ani, Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic (INTC). La eveniment, în municipiul Satu Mare vor ajunge 1250 de tineri, care, conform distribuirii locurilor, vor avea reprezentanți din fiecare dieceză romano- sau greco-catolică din țară.

Locația principală a programelor va fi Grădina Romei, dar participanții vor vizita și puncte turistice importante din oraș, biserici, organizații caritative, ordine călugărești cu carismă caritativă, își vor face vizibilă prezența în locurile publice din Satu Mare. Pe parcursul întâlnirii, tinerii vor fi ajutați de 75 de voluntari din diferitele dieceze, 60 de voluntari de la Serviciul de Ajutor Maltez, iar câteva sarcini vor fi îndeplinite de unele familii din Satu Mare.

Participanții la eveniment vor ajunge miercuri, și se vor aduna în Grădina Romei, unde de la ora 19, cu deschiderea oficială va începe INTC-ul. Tinerii vor primi salutările, se vor ruga împreună, vor cânta imnul oficial al întâlnirii, după care vor avea ocazia să se cunoască mai bine, să se distreze la un concert The Phoenix SM.

Privind programul, joi dimineața tinerii vor prezenta simbolurile diecezelor și vor asculta și prima cateheză. Zilele de joi, vineri și sâmbătă, vor avea fiecare câte un subiect – reconciliere, caritate, iar apoi identitate –, și de fiecare dată, cateheții se vor inspira din tema respectivă, dar și din motto-ul întâlnirii – „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu!” (Lc 1,30). Tot așa, în aceste trei zile vor fi și Sfinte Liturghii: în rit romano-catolic în limba română la biserica Calvaria, în limba maghiară la Catedrală, respectiv în rit greco-catolic în biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Acestea toate vor fi oficiate de fiecare dată de câte un episcop. Duminica însă, cu toții se vor aduna la Sfânta Liturghie de încheiere, care va fi oficiată de nunțiul papal Miguel Maury Buendía, în Grădina Romei. La fiecare Sfântă Liturghie sunt așteptați toți enoriașii, indiferent de vârstă.

În programul INTC vor avea loc și ocazii de rugăciuni comune, Adorații Euharistice, dar tinerii pot alege și dintre programele alternative, ca ateliere de artizanat, programe sportive, city-tour sau plimbare între obiectivele turistice și culturale, activități în aer liber sau programe de ajutorare, caritative. În ziua de vineri, între 15 și 18, în trei puncte ale orașului – în fața Muzeului Județean, în parcul central și în Pasajul Coposu – tinerii vor face mai multe flash-mob-uri, și tot în ziua de vineri li se va alătura Comunitatea Neocatecumenală din Dieceza de Satu Mare, cu cântecele și rugăciunile lor de misiune stradală. În ziua de vineri așadar, cu siguranță, dar și în alte zile sătmărenii vor avea ocazia de a se întâlni cu tineri în șepci și tricouri INTC.

Oferta programelor e variată, organizatorii împreună cu partenerii lor încearcă totul, ca oaspeții care ajung la Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic în Satu Mare să se simtă bine, să aibă momente de îmbogățire spirituală, iar apoi să ducă cu ei vestea bună a orașului și a diecezei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.