Bacsinszky: „Mi-am adus aminte de câteva momente superbe pe care le-am avut când veneam la Satu Mare”

Sportiva cu origini sătmărene, Timea Bacsinszky, a jucat pentru Elveţia contra României în Fed Cup (3-1), şi a rămas impresionată. Fanii din Sala Polivalentă din Cluj au impresionat-o pe jucătoare, iar sportiva a ţinut să transmită un mesaj pentru România la plecarea din ţară.

„Mulţumesc, Cluj, Transilvania şi România pentru primirea incredibilă şi atmosferă ! Mi-am adus aminte de câteva momente superbe pe care le-am avut când veneam la Satu Mare să-mi vizitez bunicii ! Mă voi întoarce cu siguranţă aici!”, a postat Bacsinszky pe contul său de Twitter.

Timea Bacsinszky (28 de ani), are origini românești. Tatăl Timeei Bacsinszky, Igor, este născut în România, astfel că sportiva și-a petrecut o mare parte din copilărie la bunici, la Satu Mare.

Igor Bacsinszky a fost campion de juniori al României, dar a fugit din țară și s-a stabilit în Ungaria în anul 1978. S-a apucat să antreneze în anii ’80, iar în 2002 a fost declarat cel mai bun antrenor de tenis al Elveției. Igor a antrenat-o și pe Timea până la vârsta de 15 ani. În 1981, s-a căsătorit cu Suzanne și împreună s-au mutat definitiv în Elveția, acolo unde în 1989 avea să vină pe lume Timea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.