Dan Puric va susține o conferință la Carei

Direcția de Cultură și Centrul Cultural Carei îi invită pe toți cei interesați la conferința „Jertfa Unirii noastre”, susținută de cunoscutul regizor și actor Dan Puric, care va avea loc marți, 8 mai, de la ora 18.00, la teatrul din oraș.

Prețul unui bilet este de 25 de lei. Biletele se găsesc la Centrul Cultural Carei, de luni până joi între orele 09.00 și 17.00, respectiv vineri între 09.00 și 13.00.

Evenimentul se desfășoară în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri.

Dan Puric este un cunoscut actor, eseist, autor și regizor român care a a jucat în teatru, în film și în spectacole de televiziune. A organizat o serie de conferințe extrem de apreciate în întreaga țară.

A promovat în calitatea sa de regizor ideea de spectacol de teatru total, care reprezintă o sinteză a artelor dansului, costumului şi mimicii.

A publicat o serie de cărţi dintre care amintim: „Cine suntem”, „Omul frumos”, „Fii demn!”, „Suflet românesc” sau „Dulci. Jurnalul unui câine scris de un puric Dan”.

Ultima conferință susținută de Dan Puric la Carei, intitulată „Suflet Românesc” a avut loc în fața unei săli arhipline, în anul 2014.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.