Obiceiuri și tradiții în prima zi de Paște

Ortodocșii sărbătoresc Învierea Domnului. Prima zi de Paște vine și cu câteva obiceiuri și tradiții, care, o parte din ele s-au păstrat până în ziua de astăzi. 

Un obicei în prima zi de Paşte, este ca, după ce s-au întors de la Înviere şi iau anafura, toţi ai casei să mănânce un ou roşu şi pască: să fie curaţi ca pasca şi sănătoşi ca oul.

La întoarcerea de la slujbă, lumânarea Învierii se păstrează, pentru a fi la îndemână la vreo revărsare mare de apă, la grindină şi la trăsnet.

În unele părţi din Transilvania, în ziua de Paşte, fetele se spală cu apă de la moară, de pe roata morii, să fie frumoase. Tot prin aceste locuri feciorii ţin toaca pe un deal şi o păzesc zi şi noapte.

Alţii se străduiesc să o fure. Dacă o fură, feciorii trebuie să dea bani grei pentru răscumpărare. Toaca se păzeşte de joi până luni, la ieşirea din biserică iar, în timpul acesta, flăcăii sunt cinstiţi cu mâncare şi băutură. Apoi se face joc şi toţi coboară în centrul satului. Înainte mâncau pe câmp, în zilele noastre se duc la casele rudelor. Petrecerea ţine până marţi, când toţi se întorc la casele lor.

În a doua zi de Paşte, finii merg la naşi cu dar de colaci, un covor ţesut în casă şi un ulcior. Flăcăii merg la fete cu stropitul şi cu văluritul, iar o năframă albă pusă într-o prăjină se poartă în fruntea alaiului care merge din casă în casă şi face urări de Paşte.

Tradiţia udatului, care s-a mai păstrat în Transilvania, are semnificaţia unui act de purificare, fetele fiind stropite cu apă sau parfum. De asemenea, flăcăii şi fetele se uită în fântână pentru ca să fie curaţi şi frumoşi ca apa de izvor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.