Primăria Satu Mare anunță programul de lucru în perioada Sărbătorilor Pascale

Primăria Satu Mare anunță faptul că pentru persoanele care își desfășoară activitatea la direcțiile și serviciile din cadrul instituției, programul de lucru este modificat pentru vineri, 6 aprilie, respectiv luni, 9 aprilie. Aceste zile sunt libere în conformitate cu prevederile Legii 53/2003, Codul Muncii.

De asemenea, în aceste două zile vor avea liber și angajații Direcției de Impozite și Taxe Locale, cât și cei din cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor.

Cu toate acestea, pentru înregistrarea deceselor, cetățenii municipiului Satu Mare se pot adresa Serviciului de Stare Civilă în zilele de 6, 7 și 9 aprilie, în intervalul orar 09.00- 12.00.

În zilele de sărbătoare, Poliţia Locală va mobiliza echipaje de ordine publică, asigurând securitatea evenimentelor publice, dar şi siguranţa în cartiere.

Pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente neplăcute, patrulele vor avea în atenţie zonele aglomerate, centrul oraşului şi străzile din cartiere. Cele mai importante efective vor patrula în Noaptea de Înviere.

În aceste zile de sărbătoare, poliţiştii locali vor patrula în teren, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. În cazul tulburării ordinii şi liniştii publice, sătmărenii pot apela Dispeceratul Poliției Locale la numărul 0361.919
Primăria Municipiului Satu Mare și direcțiile menționate își vor relua activitatea începând de marți, 10 aprilie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.