Sindicatul Europol cere sprijinul președintelui Klaus Iohannis. Ce spune liderul Cosmin Andreica

Sindicatul Europol cere președintelui României Klaus Iohannis să convoace CSAT pentru a reglementa programul de lucru al polițiștilor. Potrivit președintelui Sindicatului Polițiștilor Europeni, Cosmin Andreica, structurile Poliţiei Române nu asigură continuitatea serviciului poliţienesc, iar poliţiştii sunt chemaţi la muncă din timpul liber.

„Structurile Inspectoratului General al Poliţiei Române şi ale Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române nu asigură caracterul permanent al serviciului poliţienesc prin planificarea pe durata celor 24 de ore a poliţiştilor din cadrul diferitelor specialităţi, respectiv: ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme şi muniţii, combaterea criminalităţii organizate, operaţiuni speciale, criminalistică şi acţiuni speciale. În momentul de faţă, la nivelul structurilor subordonate celor două arme, Poliţie şi Poliţie de Frontieră, există sute de situaţii în care programul de lucru al poliţiştilor nu acoperă cele 24 de ore, iar serviciul poliţienesc se asigură prin chemări de la domiciliu a poliţiştilor aflaţi în timpul de refacere a capacităţii de muncă”, spune Cosmin Andreica, preşedintele sindicatului Europol.

Potrivit acestuia siguranţa cetăţenilor este afectată de faptul că poliţiştii sunt chemaţi de acasă în timpul lor liber, în sensul în care „timpul de aşteptare de la momentul sesizării şi până la sosirea poliţiştilor chemaţi de la domiciliu este foarte mare, iar eficienţa acţiunilor poliţiştilor este afectată de oboseala acută acumulată de poliţiştii cărora li se întrerupe timpul de refacere a capacităţii de muncă prin chemarea lor de la domiciliu, după ce în prealabil aceştia au prestat muncă 8 ore, 12 ore sau chiar 24 de ore”.

Reprezentanţii Europol mai susțin și faptul că circulaţia pe drumurile publice este pusă în pericol prin lipsa poliţiştilor rutieri după ora 22.00, care să acţioneze pe drumuri naţionale şi europene.

„Având în vedere prevederile de mai sus, din care rezultă fără echivoc obligaţia Ministerului Afacerilor Interne de asigura planificarea în serviciu a poliţiştilor pe toată durata celor 24 de ore, 7 zile din 7, vă rugăm să convocaţi în regim de urgenţă Consiliul pentru a analiza şi propune măsuri urgente pentru ca, atât integritatea poliţiştilor să fie protejată, cât şi siguranţa cetăţeanului să fie restabilită în raport cu prevederile legale incidente”, spun cei de la Europol în sesizarea făcută şeful statului.

În prezent, programul de lucru al poliţiştilor este reglementat printr-un Ordin al MAI din anul 2008, iar un poliţist lucrează, de regulă, 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de două zile, de obicei sâmbăta şi duminica. Programul de lucru poate fi organizat în zilele lucrătoare, între orele 08.00-16.00,în schimburi de 8/12 ore sau ture de 24 de ore, chiar şi prin intercalarea acestora, în funcţie de dinamica misiunilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.