Explozia controlată a unei bombe de aviație de 100 kg

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=581628005507156&id=418027175200574

Echipa pirotehnică a ISU SATU MARE a executat astăzi, 8 februarie, o intervenție complexă în vederea distrugerii în condiții de siguranță a unor elemente de muniție rămase neexplodate. 

După o pregătire minuțioasă, specialiştii pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, sprijiniți de colegi din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei, au procedat la distrugerea a 11 piese de diferite calibre (proiectile și bombe de aruncator) și a unei bombe de aviație de 100 kg.

Aceasta ultimă piesă a fost găsită în urma executării lucrărilor de amenajare a unui teren viran din municipiul Satu Mare, în cursul zilei de ieri. Bomba a fost ridicată de către echipa pirotehnică a inspectoratului și transportată în vederea distrugerii, pe terenul special amenajat, din vecinătatea Poligonului de trageri al M.A.I. din localitatea Moftin.

Având în vedere pericolul la care se expun cetăţenii, în momentul descoperirii elementelor de muniţie neexplodate, reamintim că acestea nu trebuie atinse, ridicate ori transportate în alte locuri, deoarece, în ciuda gradului avansat de deteriorare, pot fi încă active. De asemenea, este interzisă introducerea muniţiilor în foc, topirea elementelor metalice sau folosirea muniţiilor pentru improvizarea diverselor unelte.

Orice situaţie de acest gen trebuie anunţată la numărul de apel unic pentru situaţii de urgenţă 112.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.