Captură impresionantă la Petea. TIR, burdușit cu țigări

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au descoperit, ascunse într-un automarfar peste 10.000 de pachete cu țigări, pentru care șoferul nu deținea nici un document de proveniență. 

Sâmbătă, 27 ianuarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean român, C.V., în vârstă de 29 de ani, conducând un TIR  care transporta paleți cu sticle.

Din primele verificări s-a constatat faptul că un cablu de siguranță a automarfarului era rupt, existând astfel suspiciuni cu privire la marfa transportată.

Drept urmare, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit, ocazie cu care, deasupra paleților cu sticle au fost descoperite mai multe colete care conțineau țigări.

În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 10.300 de pachete, cu timbru fiscal din R. Moldova, în valoare de peste 113.000 de lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete.

Totodată, automarfarul, în valoare de aproximativ 220.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor.

Un Comentariu la "Captură impresionantă la Petea. TIR, burdușit cu țigări"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.