Biblioteca Județeană Satu Mare se implică în dotarea spitalelor

Biblioteca Județeană Satu Mare susține demersul Asociației Life Education for All în efortul său de a dota cu audioteci saloanele și spațiile destinate activităților de relaxare din spitalele din România care tratează copii, prin intermediul proiectului „Sunet pentru sănătatea copiilor”.

În acest sens, instituția cărții a decis să își manifeste susținerea prin inițierea unei campanii umanitare și îi încurajează pe sătmărenii cu suflet mare să doneze documente audio-vizuale, CD-uri și DVD-uri, care redau povești, muzică, ecranizări și filme de animație, jocuri cu conținut educativ, dar și cărți de citit, cărți de colorat, hârtie colorată, creioane și carioci, plastilină, jocuri logice, creative și de socializare, hârtie creponată și alte asemenea, toate destinate copiilor aflați în suferință. Este de preferat ca toate acestea să fie noi sau într-o stare foarte bună, din dorința de a oferi oportunitatea utilizării lor cât mai multor beneficiari și într-o perioadă de timp convenabilă.

Donațiile sătmărenilor vin să completeze efortul depus de către Asociația Life Education for All în direcția achiziționării aparaturii de redare a conținutului stocat pe CD-uri sau DVD-uri. Până în prezent, mii de copii internați în nouă spitale din România au fost beneficiarii proiectului „Sunet pentru sănătatea copiilor”, de această dată în calendarul de implementare fiind inclus Spitalul Județean Satu Mare și cel din orașul Tășnad.

„Numeroși medici și specialiști în domeniul psihologiei și al științelor conexe au dovedit prin studii și cercetări aprofundate faptul că audițiile muzicale, vizionarea materialelor cu conținut adecvat și pozitiv, lectura ghidată, activitățile creative precum desenul, pictura ori cele rezultate din mânuirea plastilinei sau din însușirea tehnicii origami, au efecte pozitive și terapeutice asupra persoanelor aflate în dificultate ca rezultat al izolării cauzate de perioadele de spitalizare. Pornind de la o nevoie identificată în majoritatea spitalelor administrate din fonduri publice, și anume aceea că în completarea metodelor terapeutice strict medicale nu există și nu se aplică aceste tehnici și metode, atât de simple și relativ ușor de implementat, Asociația Life Education for All a decis să acorde, prin mijloace financiare proprii și prin donații atrase, un real ajutor cadrelor medicale și o șansă în plus în procesul de recuperare a copiilor internați. Am avut deschidere din partea autorităților și a reprezentanților unităților spitalicești din Satu Mare și din Tășnad, astfel că, în acest moment, proiectul nostru capătă contur și pentru copiii din județul Satu Mare.”, este de părere Oana Mîndruț, președintele asociației.

„Nu suntem străini de activitatea și proiectele întreprinse de Asociația Life Education for All. Implicarea acestei asociații în numeroase proiecte și programe umanitare, atât de generoase și atât de bine articulate, a determinat colectivul Bibliotecii Județene Satu Mare să răspundă cu „da!” provocării lansate de Oana Mândruț în a susține acest proiect, cu atât mai mult cu cât de această dată beneficiari vor fi copiii noștri, ai sătmărenilor. Este în puterea noastră să fim părtași la un gest umanitar, să mijlocim întâlnirea copiilor internați în spitale cu cartea, lectura, activitățile creative, muzica și jocul. Mizăm pe generozitatea și implicarea concetățenilor noștri, animați fiind și de numeroasele dovezi de susținere pe care au manifestat-o și în alte campanii umanitare.”, declară conducerea Bibliotecii Județene Satu Mare.

Astfel, sătmărenii sunt invitați să doneze în perioada 23 ianuarie – 18 februarie 2018:

-CD-uri audio cu povești, muzică relaxantă sau clasică, cântece pentru copii;
-DVD-uri cu desene animate, filme pentru copii și conținut educațional;
-cărti de citit sau colorat, plastilină, jocuri educative, puzzle-uri, hârtie colorată, hârtie creponată, creioane colorate, carioci și alte asemenea.

pentru dotarea secției de pediatrie a Spitalului Județean Satu Mare și a secției de pediatrie pentru bolnavi cronici din Tășnad.

Donațiile se primesc la sediul Bibliotecii Județene Satu Mare, Strada Decebal, nr. 2, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 0800-1700.

În februarie, cel de-al X-lea spital dotat va fi Spitalul Județean Satu Mare.

Sătmărenii pot contribui și financiar pentru îmbunătățirea condițiilor de spitalizare pentru copiii internați, printr-o donație pe www.bursabinelui.ro pentru proiectul „Sunet pentru Sănătatea Copilului” sau în contul asociatiei Life Education for All–RO69btrlroncrt0268430201, deschis la Banca Transilvania Cluj.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.