Accident între Ardud și Baba Novac. Două mașini în șanț

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că în week-end, între localitățile Ardud și Baba Novac a avut loc un accident soldat cu pagube materiale.

În fapt, un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Carei, conducând un autoturism pe direcția Ardud – Baba Novac a pătruns pe contrasens intrând în coliziune laterală cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat, de 22 de ani, din orașul Ardud.

În urma impactului cele două autoturisme au părăsit partea carosabilă, intrând în șanțul din partea stângă a direcției de deplasare, rezultând pagube materiale la ambele autovehicule.

Cu ocazia efectuării cercetărilor, polițiștii au stabilit că persoana care a provocat accidentul nu deține permis de conducere de nici o categorie, astfel că, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.