Șofer reținut pentru 24 de ore. Cum a încercat să-i mintă pe polițiști

UPDATE: Bărbatul de 34 de ani din Petin, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare a emis pe numele acestuia  ordonanță de luare a măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Bărbatul de 34 de ani din Petin care joi (6 iulie) dimineață a accidentat o femeie pe o trecere de pietoni de pe B-dul Lucian Blaga, iar apoi a șters urmele evenimentului rutier, a fost reținut pentru 24 de ore.

În baza probatoriului administrat până în acest moment în dosarul penal instrumentat de poliția rutieră sătmăreană, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în care bărbatul de 34 de ani din Petin este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, ieri 06.07.2017, pe numele acestuia a fost emisă ordonanța de reținere pentru 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi, 7 iulie, cel în cauză va fi prezentat magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Mai multe detalii despre acest accident citiți aici:

https://www.satmareanul.net/2017/07/06/a-accidentat-o-femeie-pe-trecerea-de-pietoni-ce-a-fost-in-stare-sa-faca-soferul/

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.