Cimitir medieval cu peste 100 de morminte. Ce spune arheologul Diana Iegar (Foto)

Muncitorii care lucrau la pietonalizarea laturii vestice a Pieței Unirii din Cluj-Napoca au descoperit la sfârșitul lunii martie mai multe morminte în fața intrării în Biserica „Sfântul Mihail”. Lucrările din zona respectivă au fost sistate, iar la fața locului a ajuns o echipă de arheologi.

Din echipa coordonată de arheologul Csók Zsolt de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, face parte și Diana Iegar, care în trecut a lucrat la Muzeul Județean Satu Mare, ca specialist în istorie medievală. În prezent, Iegar este arheolog în cadrul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

Până în momentul de față au fost descoperite un număr de 130 de morminte, așezate în jurul bisericii. Potrivit arheologilor, este vorba despre un cimitir medieval, iar asemenea cercetări de amploare nu au avut loc în ultimul secol în centrul Clujului.

Mormintele descoperite dezvăluie povești copleșitoare. O poveste de dragoste între doi adolescenți, îngropați unul lângă celălalt dar și cea a unei mame adolescente care își ține și acum bebelușul aproape.

Majoritatea mormintelor descoperite până în momentul de față sunt de copii sau adolescenți.

„Până acum am descoperit 130 de morminte. În cele mai multe cazuri este vorba de copii. Rar apar morminte de adulți sau oameni mai în vârstă. Cel mai probabil copiilor și adolescenților le era desemnată această zonă a bisericii. Multe dintre morminte sunt suprapuse pe multiple nivele. Am identificat oase în poziția anatomică, dar și oase tăiate. În unele morminte se regăsește doar o parte din schelet. Cea mai mare densitate a mormintelor este, după cum era de așteptat, înspre intrarea în biserică”, a declarat arheologul Diana Iegar pentru jurnaliștii de la Transilvania Reporter.

Iegar spune că oasele descoperite sunt duse la muzeu, unde sunt curățate și pregătite pentru datarea cu radiocarbon sau analiza de ADN.

În 2011, arheologul Diana Iegar a efectuat săpături și la cimitirul medieval de lângă Biserica cu Lanțuri din Satu Mare, iar în 2012 a supravegheat lucrările de amenajare a curții Cetății din Medieșu Aurit, unde s-au descoperit ziduri de fortificație.

Pentru mai multe detalii citiți aici:

http://www.satmareanul.net/2011/04/15/cimitir-medieval-langa-biserica-cu-lanturi/

http://www.satmareanul.net/2011/04/18/arheologii-au-inceput-sapaturile-pe-strada-mihai-viteazul/

http://www.satmareanul.net/2011/04/19/schelet-uman-descoperit-de-arheologi-la-satu-mare/

http://www.satmareanul.net/2011/04/21/opt-schelete-scoase-la-lumina-zilei/

http://www.satmareanul.net/2011/04/28/26-de-morminte-descoperite-de-arheologi/

http://www.satmareanul.net/2012/05/25/ziduri-de-fortificatie-descoperite-la-castelul-medieval-din-mediesu-aurit/

Sursa foto: www.transilvaniareporter.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.