O familie din Carei, vizată de un reportaj „The Sun”. Vezi detalii

copii

Un reportaj realizat de către jurnaliștii de la „The Sun”, potrivit căruia doi copii din Carei ar fi exploatați prin muncă face vâlvă în aceste zile în presa internațională (și nu numai). Însă, materialul publicat de englezi, ridică o serie de semne de întrebare. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare a demarat o anchetă în acest caz.

Potrivit reportajului realizat de către jurnaliștii englezi, o familie din Carei și-a pus copiii la muncă. Este vorba despre montat jucării pentru ouăle Kinder. Potrivit „The Sun”, pentru fiecare 1.000 de ouă asamblate, o familie primeşte în jur de 20 de lei româneşti, echivalentul a doar 3.77 de lire sterline.

Produsele sunt ulterior transportate la fabrica Ferrero din Carei. Intermediarii vând ouăle asamblate în schimbul a 80 de penny pe bucată.

Din reportajul realizat de către jurnaliștii de la „The Sun” reiese că Patrick (11 ani) şi sora acestuia, Hannah (6 ani), asamblează jucării, împreună cu părinții. Jurnaliștii englezi spun că aceștia lucrează în fiecare zi, timp de 13 ore.

Cu toate astea, fotografiile postate pe pagina de socializare a Timeei Jurj vin să contrazică „teoria” avansată de către cei de la „The Sun”. În fotografii se vede o familie cu copii fericiți, care trăiesc într-o casă curată și bine pusă la punct, care are în curte și o mașină. Mai mult decât atât, sunt postate și imagini cu familia în concediu, ceea ce nu și-ar putea permite dacă ar fi atât de săraci precum sunt prezentați de către jurnaliștii englezi. De altfel, Timea Jurj lucrează la Draxlmaier.

Mama copiilor, Timea Jurj, le-a povestit azi, 22 noiembrie jurnaliștilor de la Digi24 că nu a înțeles totul în engleză și că cei doi copii nu lucrează 13 ore pe zi.

Femeia spune că o bună parte dintre răspunsurile lor au fost răstălmăcite de către jurnaliștii de la „The Sun” și că aceștia i-au promis soțului său un loc de muncă în Anglia.
Mai mult decât atât, Timea Jurj spune că jurnaliștii i-au mințit spunându-le că vor realiza un material de promovare a jucăriilor pe care aceștia le asamblează.

Directorul DGASPC Satu Mare, Mariana Dragoș spune că în urma verificărilor preliminare făcute la fața locului, cele prezentate de „The Sun” nu se confirmă și că nu se pune problema unei exploatări prin muncă a copiilor.

Șefa de la Protecția Copilului a subliniat și faptul că aceștia merg la școală, nu au absențe și că nu se pune deloc problema că ar munci 13 ore pe zi.

3 Comentarii la "O familie din Carei, vizată de un reportaj „The Sun”. Vezi detalii"

  1. Pingback: DIICOT a început urmărirea penală în urma reportajului prezentat de „The Sun” | Satmareanul

  2. Pingback: Încă un dosar penal în cazul Kinder Carei | Satmareanul

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.