Consilierii UDMR au blocat acordarea unor spații Liceului Teologic Ortodox

liceu1

liceu2

În ședința de azi, 27 august, consilierii locali UDMR s-au abținut de la vot în cazul proiectului de hotărâre privind acordarea unor spații în favoarea Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt”. Aceste spații se află în curtea fostului Liceu UNIO, imobil care aparține în prezent Episcopiei Romano-Catolice.

Fiind vorba despre un proiect care vizează patrimoniul, ar fi fost nevoie de 16 voturi (2/3 din numărul consilierilor în funcție) „pentru”. Având în vedere că UDMR-iștii s-au abținut de la vot, proiectul a căzut. Acest proiect a fost votat doar de către consilierii PSD, ALDE și PNL.

Votul UDMR-iștilor din plenul ședinței de azi este cu atât mai greu de explicat cu cât în cadrul comisiilor aceștia au votat favorabil, neridicând niciun obstacol în ceea ce privește solicitarea conducerii Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt”.

Potrivit expunerii de motive atașată proiectului de hotărâre, Liceul Ortodox are nevoie de spații noi având în vedere că numărul elevilor care frecventează această școală a crescut de la an la an cu cel puțin 25 de elevi. Numărul mare de elevi, 540, duce la desfășurarea cursurilor în două schimburi. Dacă le-ar fi fost trecute în administrare spațiile solicitate de la fostul Liceu UNIO, cursurile puteau fi desfășurate într-un singur schimb.

Votul UDMR-iștilor a creat o situație destul de tensionată în rândul consilierilor locali. „Este inadmisibil! În curtea fostului Liceu UNIO trebuia să funcţioneze o parte din Liceul Ortodox, pentru că numărul de copii a crescut acolo şi aveau nevoie de spaţiu. A fost o singură solicitare. Stimaţi colegi de la UDMR, când aţi avut o problemă legată de învăţământ am fost primul care a sărit pentru a vă rezolva problemele”, a spus supărat Radu Roca.

Marcela Papici, fostul viceprimar al municipiului Satu Mare s-a alăturat celor spuse de Roca, subliniind că „am dat spaţii în Micro 17 şi în Soarelui în favoarea Caritasului. Am votat să le dăm pe zece ani. Iar acum când decidem să dăm o clădire unui Liceu Ortodox, în curtea Episcopiei Romano-Catolice, pentru învăţământ, aţi votat nu. E trist!”, a declarat Papici.

Argumentele președintelui grupului UDMR din cadrul Consiliului Local, Magyar Lorand, au fost cât se poate de puerile. Acesta a declarat că discuțiile cu privire la acest subiect au fost purtate doar în cadrul comisiilor de specialitate.
„Poate nu ați discutat cu cine trebuia. Dacă doriţi să aveţi discuţii cu fracţiunea UDMR, puteaţi să purtaţi aceste discuţii ori cu conducătorul fracţiunii UDMR ori cu preşedintele Organizaţiei Municipale”, a declarat Magyar.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.