Bătrân beat, la un pas să-i aprindă vecinei casa

incendiu

Un bătrân din Craidorolț era cât pe ce să dea foc casei vecinei sale. După ce a băut peste măsură, omul a dat foc resturilor vegetale din curtea locuinței sale, însă focul s-a propagate spre casa unei vecine. Din fericire, vecinii au reuşit să stingă incendiul, înainte ca acesta să producă pagube la locuinţa femeii.

Incidentul a avut loc miercuri, 26 august, în jurul orei 13.30, în localitatea Craidorolț.

Polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 75 de ani, pe fondul consumului de alcool, a dat foc resturilor vegetale, din curtea locuinţei sale, însă acesta s-a propagat spre casa unei alte localnice, vecinii reuşind să stingă incendiul, înainte ca acesta să producă pagube la locuinţa femeii.

Totodată, incendiul s-a extins şi pe o zonă de vegetaţie, pe care se aflau paie de grâu, pe o suprafaţă de un hectar, paiele fiind arse în proporţie de 50% din suprafaţă. Prejudiciul creat, în acest caz fiind de aproximativ 150 lei.

Polițiștii au întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.