Începe evaluarea pagubelor produse de secetă, în județul Satu Mare

SAMSUNG CSC
SAMSUNG CSC

În urma fenomenelor meteorologice intervenite în ultima perioadă au fost afectate de secetă mai multe culturi agricole din județ.

Azi, 25 august, prefectul Eugeniu Avram a convocat la cabinetul său, o şedinţă pe această temă cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniul agriculturii. Discuţiile au fost axate pe elaborarea unui plan de acţiune unitar la nivel judeţean a comisiilor care vor evalua pagubele agricole produse de secetă.

Pentru a realiza o evaluare cât mai eficientă se vor parcurge următoarele etape: fermierii și producătorii agricoli care au culturile afectate de secetă se vor prezinta la primăria unității administrativ-teritoriale unde este amplasată exploatația agricolă și completează înștiințarea, model care se află la primărie; reprezentanţii primăriei vor centraliza cererile primite, care se realizează distinct pentru persoane fizice și juridice; cele două centralizatoare se transmit în formatul prevăzut de legislaţie, respectiv Anexa II la Dispoziţia Comună privind procedurile de raportare în cazul apariţiei sau producerii unor situaţii de urgenţă către ISU Someş Satu Mare, Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Satu Mare (DAJ) şi Instituţia Prefectului – Judeţul Satu Mare, iar mai apoi se va pregăti documentaţia pentru comisia de constatare şi evaluare a pagubelor, respectiv procesul verbal de constatare şi evaluare a pagubelor şi a centralizatorului de constatare şi evaluare a pagubelor conform machetei transmise de Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Satu Mare.

Miercuri, 26 august, de la ora 08.30, prefectul a convocat în sala mare a Palatului Adminstrativ o şedinţă cu secretarii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ şi cu responsabilii pentru situaţii de urgenţă din fiecare comună, în vederea prezentării planului de acţiune cu privire la această temă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.