Examenul de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2015

Bacalaureat

Proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat, desfășurată luni, 24 august, a fost susținută de 386 de candidați din totalul de 462 înscriși, un număr de 76 candidați fiind absenți.

În funcție de tipul de subiect, pentru filiera teoretică profil real, filiera tehnologică și filiera vocațională – toate profilurile (cu excepția profilului pedagogic), din 377 înscriși au fost prezenți 317, respectiv pentru filiera teoretică profil uman și profilul pedagogic, din 85 înscriși au fost prezenți 69.

Din motive medicale, un candidat a susţinut proba la Limba şi literatura română cu subiect de rezervă la Liceul Teoretic Negreşti-Oaş.

Proba scrisă la Limba și literatura maternă din cadrul examenului de Bacalaureat, desfășurată azi, 25 august, a fost susținută de 86 de candidați din totalul de 98 înscriși.

La Limba și literatura maghiară maternă au fost prezenți 83 de candidați din cei 93 înscriși, iar la Limba și literatura germană maternă au fost prezenți trei candidaţi din cei cinci înscrişi.

Nu au fost semnalate incidente.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.