„Ziua porților deschise” la Policlinica veche din Satu Mare (Foto)

policlinica8

policlinica9

policlinica10

policlinica1

policlinica2

policlinica3

policlinica4

policlinica5

policlinica6

policlinica7

policlinica11

policlinica12

policlinica13

policlinica14

policlinica15

policlinica16

Policlinica veche (Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean Satu Mare) și-a deschis azi, 21 august porțile pentru toți cei care au dorit să viziteze acest așezământ de sănătate. Deschiderea festivă al evenimentului a avut loc la ora 12.00.

Dintre oficialități la eveniment au participat președintele Consiliului Județean (CJ), Adrian Ștef, vicepreședintele Mircea Govor, prefectul Eugeniu Avram, respectiv managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare, Marcela Papici, directorul medical al aceleiași instituții, dr. Paula Mare, medici și asistente.

În luarea de cuvânt, Marcela Papici a subliniat faptul că evenimentul de la Satu Mare este în premieră națională.
„Până când spitalul a ajuns în subordinea CJ au fost foarte multe neajunsuri. Cu toate problemele pe care le-ați întâmpinat dumneavoastră, domnii și doamnele doctori și asistenții medicali, ați continuat să tratați pacienții cu multă dăruire. După ce noi, Consiliul Județean, am preluat spitalul, au început și investițiile. Am început cu UPU cu și Secția de Boli infecțioase și am continuat cu celelalte secții. În scurt timp vom finaliza lucrările de la intrarea în spital. Am reușit să plătim arierate, să investim în aparatură medicală și în reabilitări pentru a crea condiții hoteliere cât mai bune”, a declarat Ștef.

Mircea Govor a mulțumit echipei de management a SJU dar și cadrelor medicale pentru înțelegerea manifestată în timpul lucrărilor de investiții făcute de-a lungul anilor pe diferite secții. Totodată, vicepreședintele CJ a adus mulțumiri Guvernului Ponta „pentru sprijinul acordat sistemului de sănătate sătmărean”.

După luările de cuvânt a urmat turul instituției, moment în cadrul căruia dr. Paula Mare a prezentat fiecare specializare aflată în structura medicală a Policlinicii vechi. Apoi, a urmat premierea sponsorilor, a firmelor care au contribuit la îmbunătățirea sistemului de sănătate din Satu Mare.

În fața policlinicii a fost amenajat un cort, sătmărenii fiind invitați să-și măsoare tensiunea arterială și nivelul de glicemie din sânge.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.