Cătălin Beciu: „Mediul de afaceri din Satu Mare susţine noul Cod Fiscal”

ALDE

DSC_0555

Cătălin Beciu, secretar de stat în Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a efectuat azi, 17 august, o vizită la Satu Mare, ocazie cu care s-a întâlnit cu mai mulți oameni de afaceri din județ, în cadrul unui seminar organizat la Camera de Comerț.

După seminar, Beciu a participat la o conferință de presă la sediul ALDE, alături de liderii sătmăreni ai formațiunii politice, deputatul Ovidiu Silaghi, respectiv Adrian Ștef.

În luarea de cuvânt, Cătălin Beciu a declarat că oamenii de afaceri sătmăreni își doresc promovarea Noului Cod Fiscal, considerându-l o bază pentru activitatea lor.

Totodată, secretarul de stat a declarat că este nemulțumit de faptul că președintele Klaus Iohannis nu a promulgat noul Cod Fiscal, retrimițându-l Parlamentului pentru reexaminare.

În ceea ce privește viața politică, Beciu spune că „cei din ALDE sunt adevărații liberali și nu cei din PNL”, pe care i-a numit „populari”.

„Pe partea dreaptă știm că nu avem niciun competitor, dacă vă referiți la PNL, ei acționează pe zona populară, fiind populari și nu liberali așa cum de foarte multe ori în presă se greșește pentru că mulți spun liberalii din PNL, liberalii sunt în ALDE”, a declarat Cătălin Beciu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.