Bărbat ucis de flăcări în localitatea Băbești

incendiu

Un bărbat de aproximativ 50 de ani a murit sâmbătă, 15 august, într-un incendiu izbucnit la o casă situată în satul Băbești (comuna Halmeu) nr. 76. Incendiul a avut loc în jurul orei 14.00.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de intervenţie Turţ și cei de la SVSU Halmeu. La sosirea echipajelor de intervenţie se degaja o mare cantitate de fum, o încăpere a locuinţei fiind cuprinsă de flăcări.

Din nefericire, pompierii au găsit în camera incendiată cadavrul unui bărbat de aproximativ 50 de ani. Pe corpul acestuia existau multiple plăgi cauzate de arsuri.

În urma incendiului au fost distruse de flăcări, o cameră a locuinţei, piese de mobilier şi aparatură electronică.
Cauza probabilă a incendiului o reprezintă jarul sau scânteia, căzute pe materialele combustibile (textile) aflate în imediata apropiere a unei sobe.

Victima a fost predată organelor abilitate, în vederea stabilirii cauzei decesului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.