Amenzi usturătoare pentru angajatorii neglijenți

munca

Judeţul Satu Mare se află sub cod portocaliu de caniculă, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35, 37 de grade şi izolat 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi.

Canicula poate produce mari probleme de sănătate celor care nu respectă regulile de protecţie. Ea poate afecta grav organismul, putându-se ajunge chiar la deces. Prefectul judeţului, dr. Eugeniu Avram a solicitat instituţiilor şi autorităţilor publice să aplice şi să urmărească aplicarea măsurilor care se impun în condiţii de caniculă. Conform O.U.G. 99/2000, aceste măsuri se aplică pentru asigurarea protecţiei persoanelor încadrate în muncă în perioadele în care, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, se înregistrează temperaturi extreme.

Încălcarea prevederilor referitoare la prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme se sancţionează cu amendă între 1.500-2.500 lei.

În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale:

A.Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:
a) reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
b) asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.
B. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:
a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2 – 4 litri/persoană/schimb;
b) asigurarea echipamentului individual de protecţie;
c) asigurarea de duşuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.