Cinci liberali aspiră la scaunul de edil al municipiului Satu Mare

pnl

Adrian Albu, Cosmin Rațiu, Romeo Pop, Mihai Huzău și Adrian Cozma sunt cei cinci liberali care s-au înscris în cursa internă în vederea desemnării candidatului PNL pentru funcția de primar al municipiului Satu Mare. Anunțul a fost făcut public de către consilierul municipal Cosmin Rațiu, în cadrul unei conferințe de presă susținute azi, 6 august.

Alături de Rațiu, la întâlnirea cu jurnaliștii a participat și consilierul municipal Valeriu Bancea.

Cinci liberali s-au înscris în cursa internă pentru desemnarea persoanei care va candida din partea noului PNL pentru scaunul de edil al municipiului Satu Mare. În vederea desemnării persoanei în jurul căreia liberalii vor strânge rândurile pentru câștigarea primăriei se vor lua în calcul mai multe criterii, spune Rațiu. Este vorba despre: efectuarea unui sondaj de opinie care va conta 30% în desemnarea viitorului candidat; activitatea politică (20%), notorietatea candidatului (10%); contribuția financiară (15%) și acordul celor doi co-președinți ai PNL, Petre Mureșan și Romeo Nicoară (15%).

„Targetul nostru principal este câștigarea portofoliului de primar al municipiului Satu Mare. Din punctul nostru de vedere va fi un obiectiv simplu. Populația de pe raza municipiului Satu Mare dorește un suflu nou, o restartare a vieții politice și administrative. Nu mai putem merge cu oameni care în ultimii ani nu au făcut nimic pentru municipiu. În scurt timp vom avea proiecte clare și sustenabile pentru Satu Mare, care vor viza: reabilitarea infrastructurii rutiere, a punctelor medicale, creșterea calității serviciilor de salubrizare în Satu Mare, etc. Rog cetățenii să acorde o șansă pentru candidatul PNL, oricare ar fi acesta, pentru câștigarea Primăriei”, a declarat Rațiu.

Cosmin Rațiu spune că pentru efectuarea sondajului de opinie va fi adusă o firmă neutră, agreată de către cei cinci candidați. Sondajul va fi făcut în cursul lunii septembrie, iar rezultatul se va știi în luna octombrie.

„Toți vrem schimbarea deoarece fiecare vedem discrepanțele uriașe între municipiul Satu Mare și celelalte orașe, reședințe de județ. Este important să găsim un candidat care este capabil să repornească economia acestui municipiu, să aducă investitori, adică să înceapă să clădească, deoarece de șapte, opt ani municipiul Satu Mare este codașa Transilvaniei”, spune Rațiu.

În luarea de cuvânt, Valeriu Bancea a subliniat faptul că o mare parte dintre temele care vor fi abordate în campania electorală pentru alegerile locale din 2016 vizează teme vechi, precum: centura municipiului Satu Mare, al treilea pod peste Someș, infrastructura rutieră, etc., „însă oamenii care vor aborda aceste teme vor fi noi”.

În ceea ce privește ocuparea unui loc în Consiliul Local în următoarea legislatură, și-au anunțat intenția de a candida în cursa internă un număr de 34 de membrii PNL.

Un Comentariu la "Cinci liberali aspiră la scaunul de edil al municipiului Satu Mare"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.