Dansuri țigănești în a treia zi de „AugustFest” la Carei

AugustFest1

AugustFest2

AugustFest3

AugustFest4

În cea de-a treia zi de Festival „AugustFest”, marți, 4 august, careienii au putut urmări un program divers, care a conținut mai multe genuri de evenimente.

Începând cu ora 17.00 a avut loc un spectacol de dansuri țigănești în compania mai multor ansambluri din municipiul Carei și localitățile din împrejurimi.

De la ora 20.30 îndrăgitul interpret de muzică populară, Petrică Mureșan, acompaniat de orchestra „Horile Sătmarului” (prof. Călin Opriș – vioară, prof. Ovidiu Cosma – taragot, prof. Florin Pop – clape, prof. Ion Florea – clape), a oferit un recital de zile mari în fața publicului numeros prezent în Parcul Dendrologic.

Prin intermediul repertoriului variat care a cuprins cântece de voie bună, șlagăre de muzică ușoară, dar și piese folclorice, timp de mai bine de o oră și jumătate, s-a creat o atmosferă de bună dispoziție.

La finalulul evenimentului spectatorii au aplaudat minute în șir, apreciind prestația de excepție a artistului.

„AugustFest” continua azi, 5 august, de la ora 20.00, în Parcul Dendrologic cu Gala dansului careian, în cadrul căreia vor evolua cluburi și formații de dans din municipiul Carei, prezentând: dans modern, sportiv și de societate – Magic Dance (Centrul Cultural), Club Dance (Clubul Elevilor) și Lead & Follow. Instructori: Raluca Păvăluc, Cătălina Curceanu și Bagossy Zoltán.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.