Evaluarea Națională 2015: Vezi subiectele primite la Limba și literatura română (Foto)

 

 

examen2examen1
examen3

Absolvenții de clasa a VIII-a au susţinut astăzi, 22 iunie, prima probă scrisă la Evaluarea Naţională 2015, la Limba şi literatura română. Varianta aleasă, prin tragere la sorţi, a fost cea cu numărul „9”. În județul Satu Mare, proba scrisă la Limba și literatura română a fost susținută de 2.664 candidați, un număr de 94 de elevi fiind absenți. Nu au fost semnalate incidente.

La subiectul numărul I, candidații au avut de rezolvat mai multe cerințe pe baza unui text cules de Petre Ispirescu, ce face parte din basmul „Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos”. Apoi, elevii au avut de redactat o compunere de 150-250 de cuvinte, în care să motiveze apartenența la specie a basmului popular „Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos”, valorificând textul dat.

La subiectul al II-lea, elevii au avut de răspuns la mai multe cerințe pe baza unui fragment de articol semnat în „Adevărul” de Oana Antonescu, text ce face referire la „Ziua iei românești”, după care li s-a cerut să redacteze o narațiune în care să prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o zi de sărbătoare.

Deși au fost elevi care au întâmpinat dificultăți în rezolvarea subiectelor propuse, cei mai mulți dintre candidați au spus că temele au fost destul de accesibile.

Evaluarea Națională continuă marți, 23 iunie, cu proba scrisă la limba şi literatura maternă, iar proba scrisă la matematică va fi susţinută miercuri, 24 iunie.

Vineri, 26 iunie, până la ora 16.00, elevii vor afla ce rezultate au obţinut la examen. Cei nenulţumiţi de notele primite vor putea contesta rezultatele în aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00-20.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 30 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.