Un șofer beat „și-a parcat” mașina în șanț

accident Viile satu Mare

Un accident cu doi răniți a avut loc în noaptea de miercuri, 10 spre azi, 11 iunie, în jurul orei 00.30, pe raza comunei Viile Satu Mare. Șoferul a urcat beat la volan și s-a răsturnat cu mașina în șanț. Din investigațiile polițiștilor a reieșit că tânărul avea permisul de conducere anulat din 2008.

Vasile B., de 30 ani, din satul Cionchești (comuna Viile Satu Mare) aflat la volanul unui Fiat, înmatriculată în Franţa, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat cu mașina în şanţ.

În urma impactului, șoferul de 30 de ani, respectiv un tânăr de 22 de ani pasager în mașină au suferit răni grave. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentrație de 0,82 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Totodată, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Mai mult decât atât, din investigațiile polițiștilor a reieșit că tânărul avea permisul de conducere anulat din 2008.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substante si conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.