„Școala altfel”, alături de pompieri

pompieri

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Someș” Satu Mare organizează în această săptămână o serie de activități în cadrul programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun! ”.

Conform programului, vor fi efectuate acțiuni de informare și educare preventivă în grădinițele și școlile din județ, sub formă de lecții deschise și puncte de informare preventivă, unde tinerilor li se va explica cum trebuie să reacționeze în cazul producerii unui incendiu, cutremur sau a unei alte situații de urgență.

Joi, 9 aprilie, începând cu ora 10.00, în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare se vor organiza exerciții demonstrative: salvare de la înălțime, căutare salvare cu echipaj canin, stingerea incendiului la căsuța machetă și acordarea primului ajutor medical unei persoane rănite, puncte de informare preventivă în colaborare cu SVSU Satu Mare.

În următoarea zi (vineri, 10 aprilie), în zona centrală a municipiului Carei (intrare Parc Dendrologic), începând cu ora 10.00, vor fi organizate, de asemenea, o serie de exerciții demonstrative.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.