„Școala altfel”, alături de jandarmi

jandarmi

În perioada 7-10 aprilie, jandarmii sătmăreni organizează o serie de activități în cadrul săptămânii „Școala altfel”.

Astfel, marţi, 7 aprilie, în intervalul orar 10.00-13.00, în Piaţa 25 Octombrie din municipiul Satu Mare, Jandarmeria va desfăşura următoarele activităţi: expoziţie fotografică cu tema Jandarmeria între trecut şi prezent; expoziţie de ţinute militare din trecut şi prezent; exerciţii demonstrative cu câinii-trecerea pistelor, prinderea mănuşei, dresaj de disciplină; exerciţii demonstrative de autoapărare, mod de acţiune în caz de atac armat, atac cu cuţitul, atac cu mai mulţi agresori; spargere de cărămizi, rupere de lemne, etc.; demonstrativ kata; exerciţii TRX- forţă fizică; exerciţiu tactic- coborâre în rapel de pe Prefectură şi tiroliană; poligon airsoft.

În situaţia în care condiţiile meteorologice sunt nefavorabile, activităţile vor fi restrînse în funcţie de vreme.

Miercuri, 8 aprilie, Jandarmeria Satu Mare va desfăşura activităţi preventive-informative şi demonstrative între orele 09.00 și 13.00, la Liceul Tehnologic „Anghlel Saligni” din Turţ.

Joi 9 aprilie, Jandarmeria Carei va desfăşura activităţi preventive-informative şi demonstrative între orele 09.00 și 13.00, la liceele „Simion Bărnuţiu”, „Iuliu Maniu” și Teoretic din Carei.

Joi, 9 aprilie, Jandarmeria Tăşnad va desfăşura la Liceul Teoretic din localitate activităţi preventive-informative între orele 08.00 și 10.00, iar la Şcoala generală cu clasele I-VIII Tășnad se vor desfăşura o serie de activirtăți între orele 10.00 și 12.00.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.