Sătmăreanul Turos Lorand ratează vicepreședinția CNA

Turos Lorand

În urma scrutinului organizat azi, 2 aprilie, la sediul Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Răsvan Popescu a fost ales vicepreședinte al CNA, cu opt voturi „pentru” și unul „împotrivă”. Pentru această funcție Popescu l-a avut contracandidat pe sătmăreanul Turos Lorand.

Noul vicepreședinte al CNA a fost ales în urma unui vot secret la care au participat nouă membri ai Consiliului. De la ședință au absentat președintele CNA, Laura Georgescu și Gabriel Tufeanu.

Scaunul de vicepreședinte al CNA a fost vacant din septembrie 2014, după ce un alt sătmărean, fostul deputat Viorel Buda, și-a dat demisia, invocând motive personale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.