Dorel Coica: „Maskulik a devenit un fel de Geoană a UDMR-ului”

Dorel Coica1

Conferinta Primarie

„Maskulik a devenit un fel de Geoană a UDMR-ului” a declarat primarul Dorel Coica în cadrul unei conferințe de presă desfășurate azi, 29 martie. Edilul le-a răspuns consilierilor care l-au criticat în cadrul ședinței de joi (26 martie), numindu-i pe Maskulik Csaba, Nits Janos și Butka Gergo „strategii UDMR”.

Alături de primar, la conferința de presă a participat și responsabilul de strategia de dezvoltare a municipiului Satu Mare, Valentin Sântoma.

„Adresez și eu o întrebare către strategii UDMR: Care a fost strategia după care această primărie a fost condusă de fostul primar? Această strategie a orașului a început să fie scrisă în 2013. Maskulik a devenit un fel de Geoană a UDMR-ului avându-l ca partener pe Butka. Strategia lor este una bună … dar bună pentru ei. Maskulik și-a anunțat candidatura la Primărie, a furat startul campaniei electorale. Strategia lor este Maskulik primar iar Butka city-manager”, spune primarul.

Edilul l-a criticat dur și pe Butka despre care spune că are o relație bună cu anumite ONG-uri „care realizează activități socio-culturale și patriotice. Aceștia transmit și mesaje patriotice, de patriotism local sau internațional, nu mă interesează. Putem introduce în strategia pe 2015-2025 un capitol distict și anume: Tinerii consilierului Butka. Același consilier spune că nu ne ocupăm de tineri. În strategie sunt prevăzute terenuri de fotbal, mini-baschet, bazine de înot, terenuri pentru sporturi extreme. Cum nu ne ocupăm de tineri?”.

Dorel Coica a declarat că îi aseamnă pe Maskulik și Butka cu „cuplul Geoană-Vanghelie. Ce are în comun Vanghelie cu Butka? Amândoi se exprimă extrem de greu în limba română”.

Avându-l alături pe Valentin Sântoma, cei doi au explicat că la strategia de dezvoltare a municipiului Satu Mare a lucrat o echipă foarte bine pregătită și toate criticile aduse de câțiva dintre consilierii UDMR pot fi demontate foarte ușor. „Arătați-mi un oraș care are o strategie pe zece ani”, spune edilul.
Primarul l-a criticat și pe consilierul Nits Janos, alăturându-l „strategilor UDMR”. „Unde a fost domnul președinte al Comisiei de Urbanism când au fost înstrăinați Hotelul Dacia și ștrandul termal? Invit consilierii juriști, pe domnii Bancea, pe Florin Iura, dar și pe alți juriști să analizeze condițiile în care au fost înstrăinate aceste bunuri. La acea vreme domnul Nics a suferit de amnezie și începe doar acum să-și facă probleme pentru Hotelul Dacia”.

În luarea de cuvânt, Valentin Sântoma, s-a referit și el la câteva dintre declarațiile consilierilor UDMR. „Domnul Nits a spus că nu avem incluse reabilitările clădirilor din Centrul Vechi. Este fals. Clădirile din centrul orașului sunt vizate în cadrul unui proiect integrat. De asemenea, afirmația domnului Butka care spune că această strategie a fost scrisă de extratereștrii m-a jignit profund. La acest document au lucrat specialiști foarte bine pregătiți”, spune Sântoma.

Vă reamintim că în cadrul ședinței de joi, cu zece voturi „pentru” și 11 „abțineri”, consilierii au respins proiectul de hotărâre cu privire la strategia de dezvoltare a municipiului Satu Mare pe perioada 2015-2025.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.