Fotbal: Olimpia Satu Mare-ACS Poli Timișoara 0-0

akcio

Olimpia Satu Mare a primit azi, 18 martie, vizita liderei seriei, ACS Poli Timișoara, în cadrul partidei ce a contat pentru etapa a XX-a a Ligii a II-a la fotbal. La capătul celor 90 de minute de joc tabela de marcaj arăta sorul de 0 la 0.

Prima ocazie pentru Olimpia Satu Mare a venit în minutul 12, când Sălăgeanu a trimis mingea în bară dintr-o lovitură liberă executată de la 24 de metri. Trei minute mai târziu, Sălăgeanu șutează pe cadrul porții, însă portarul timișorenilor reușește să respingă balonul.

În minutul 58 al partidei, Scutaru face henț în careu dar arbitrul trece faza cu vederea și nu dictează penalty în favoarea echipei noastre.

În urma unei ciocniri destul de dure, Ovidiu Popescu părăsește terenul cu umărul dislocat, fiind ulterior transportat cu Ambulanța la spital. În urma acestei faze, Sălăgeanu primește cartonaș galben. Același jucător este eliminat din teren în minutul 90, după al doilea galben.

Olimpia Satu Mare: Anca-Trip – D. Muntean, Fl. Mureşan, Heil, Iuhas (cpt.) – Villand, Onicaş – R. Rus, Selagea, Sălăgeanu – Mărkuş.

Rezerve: Şuta – Faur, M. Ioniţă, Bujor, Micaş, Feier, Svarczkopf.

Antrenor: Tiberiu Csik.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.