Azi, 13 martie, a avut loc inaugurarea Centrului tehnologic de inovare și de afaceri, complex ce își are sediul pe strada I. L Caragiale, în spațiul renovat al fostei Școli Generale nr. 13 din Satu Mare.
La eveniment au participat primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, consilieri locali, președintele și vicepreședintele Consiliului Județean (CJ), Adrian Ștef, respectiv Mircea Govor dar și oameni de afaceri.
În luarea de cuvânt ce a avut loc după tăierea panglicii inaugurale, primarul Dorel Coica a declarat că proiectul a fost semnat încă în 2008 „și mă bucur că s-a reușit finalizarea acestuia. Astfel, avem un centru modern care va contribui la dezvoltarea economică a municipiului Satu Mare”.
Proiectul a fost finanţat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în calitate de unitate de management şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest în calitate de organism intermediar prin Programul Operaţional regional 2007-2013.
În cadrul proiectului s-a realizat renovarea și mansardarea clădirii fostei Școli nr. 13, s-au creat zece spaţii destinate închirierii pentru desfăşurarea activităţilor de producţie şi de prestări servicii precum şi a unei săli de conferinţe şi a unei săli de întâlniri şi negocieri. De asemenea, Centrul tehnologic de inovare și de afaceri are 20 de locuri de parcare. Centrul a fost dotat cu mobilier necesar desfăşurării activităţilor şi cu aparatură de birotică.
În cadrul centrului se vor oferi servicii de consultanță și asistență de specialitate în ceea ce privește: deschiderea unei afaceri, dreptul muncii, mediere în relația cu autoritățile locale, consultanță în întocmirea planurilor de afaceri, evaluarea aptitudinilor și abilităților antreprenoriale, dezvoltare organizațională, etc.
Valoarea totală a proiectului a fost de 3.916.551,92, din care 1.387.66,77 finanţare nerambursabilă, TVA inclus. Suprafaţa totală construită este de 909,70 mp.
















