Femeia sursă de inspirație în literatură

Carei

Azi, 11 martie, Biblioteca Municipală Carei a celebrat femeia printr-o dezbatere pe tema „Femeia sursă de inspirație în literatură”. Invitații, poeții Felician Pop și Robert Laszlo, au răspuns întrebărilor adresate de membrii Cercului de lectură a Liceului Teoretic Carei.

Evenimentul a debutat cu o prezentare Power Point cu genericul „Cupluri celebre în literatura română” realizat de bibliotecara Nicoleta Latiș, apoi Felician Pop a vorbit despre Nichita Stănescu pe care l-a cunoscut personal, descriind întâlnirile pe care le-a avut cu acesta și dezvăluind lucruri mai puțin cunoscute din personalitatea marelui poet. Robert Laszlo a recitat două dintre poeziile cuprinse în volumul său de debut, „În vid iată viața mea”, volum remarcat într-un articol elogios din „România Literară” de poeta Constanța Buzea.

Prima întrebare a adresat-o Dănuț Coșarcă, elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic , cunoscut invitaților de la concursurile de recitări locale sau județene. Acesta a fost curios dacă poeții își știu recita propriile poezii. Robert Laszlo ne-a demonstrat că știe să-și recite poeziile. Felician Pop a recunoscut că nu-i place să-și recite propriile poezii, dar o face cu mare plăcere atunci când este vorba de lirica marilor poeți români sau din literatura universală.

Bianca Brisc, a vrut să știe de ce femeia este o muză. A aflat că încă din literatura antichității muza este femeie, aceasta simbolizând sensibilitatea și iubirea.

Discuția amicală între elevi și invitați a făcut ca timpul să treacă foarte repede. Elevi și invitați și-au promis ca această întâlnire să nu fie ultima și să o reia cu alte ocazii care se vor ivi. Poate o lansare de carte sau chiar o ședință a cercului lliterar.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.