Municipiul Carei va fi prezent la Târgul de Turism al României

Carei

În perioada 12-15 martie, la București va avea loc ediția de primăvară a Târgului de Turism al României, unde, pentru a doua oară, Careiul va fi prezent cu un stand propriu.

Astfel, cei care vor vizita standul municipiului Carei vor primi informații despre principalele puncte de atracție turistică ale orașului (Castelul Károlyi, Monumentul Ostașului Român, Bisericile, Parcul Dendrologic, etc), posibilitățile de petrecere a timpului liber (ștrandul termal, manejul, manifestările cultural-artistice), spații de cazare și alte locuri de vizitat din împrejurimi.

Totodată, vor fi promovate și rute turistice care să ofere vizitarea și altor localități precum Tășnad, Negrești-Oaș și Satu Mare.

În același timp vor fi oferite agențiilor de turism informații în vederea alcătuirii pachetelor turistice pentru sezonul estival, dorindu-se includerea municipiului Carei în cât mai multe rute turistice, fie care conduc spre Țara Oașului sau Maramureș, Țara Moților ori Secuime, sau chiar pentru turiști care își petrec concediul în Ungaria. Pe tot parcursul evenimentului vor fi distribuite materiale promoționale și va fi promovat site-ul visitcarei.ro.

Târgul de Turism al României a ajuns la cea de-a XXXIII-a ediție, reprezentând cel mai important eveniment din România dedicat industriei turismului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.