Jandarmii vor asigura ordinea publică la meciul FC Olimpia Satu Mare-Metalul Reșița

jandarmi

Sâmbătă, 7 martie, jandarmii sătmăreni vor asigura măsurile de ordine publică la meciul ce se va disputa pe stadionul Olimpia din municipiul Satu Mare, între echipa noastră şi Metalul Reşiţa.

Este primul meci din Liga a II-a diputat în Satu Mare în acest an. Premergător returului competiţional, la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare a avut loc o întălnire la care au participat reprezentanţii asociaţiilor sportive din judeţ, reprezentanţii cluburilor sportive şi a forţelor responsabile pe linia gestionării în condiţii de siguranţă a manifestărilor sportive.

Reprezentanţii IJJ Satu Mare împreună cu cei prezenţi au abordat subiecte legate de prevenirea şi combaterea violeţei în sport, cu ocazia returului competiţional 2014-2015, noile modificări ale Legii 4/2008, precum şi măsurile necesare reluării campionatului de fotbal Liga II.

Au fost aduse la cunoştinţa reprezentanţilor prezenţi reglementările legale privind obligaţiile: responsabilului de ordine şi siguranţă publică, ale organizatorului de competiţii sportive, ale personalului de ordine şi siguranţă publică şi ale spectatorilor, dar şi modificările aduse cu privire la faptele de natură contravenţională. Sesiunea a fost una interactivă, toţi cei prezenţi abordând subiectele propuse cu scopul de a oferi sătmărenilor competiţii sportive sigure şi fără incidente.

Astfel, pentru a oferi sătmărenilor competiţii sportive sigure şi fără incidente, Jandarmeria reaminteşte spectatorilor că este interzis: să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde, fumigene, torţe, arme ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă; să afişeze inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică; să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori; să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc; să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.