Calculator special pentru copiii de la Centrul „Sfântul Benedict”, oferit de PLR Satu Mare

PLR2

PLR3

PLR4

Gândindu-se la semenii lor cu care viața a fost mai puțin darnică, membrii Partidului Liberal Reformator (PLR) Satu Mare au pus mână de la mână și au dăruit un calculator special necesar în procesul de comunicare copiilor cu atutism de la Centrul „Sfântul Benedict”. Centrul își are sediul pe strada Ana Ipătescu, nr. 24 din Satu Mare.

Calculatorul a fost predat azi, 5 martie, micuților de la centrul din Satu Mare. La eveniment au participat președintele Organizației Municipale a PLR Satu Mare, Adrian Ștef, respectiv Marcela Papici.

Banii adunați în cadrul unei tombole ajută la una dintre marile probleme ale copiilor cu autism, și anume, comunicarea. Calculatorul se poate muta cu ușurință în fiecare clasă și poate fi folosit de toți copiii fiind o variantă touchscreen. Neavând abilități de comunicare verbală, cu ajutorul pictogramelor copiii vor învăța să utilizeze softul pentru a-și putea exprima dorințele și sentimentele, pentru a comunica.

Alături de calculator, din aceeași sursă financiară, s-au asigurat fonduri și pentru mobilier de hol, astfel încât copiii să aibă condiții optime de depozitare a hăinuțelor și încălțămintei.
PLR Satu Mare își dorește ca orice acțiune întreprinsă să aducă o bucurie semenilor noștri care merită tot respectul pentru lupta pe care o duc cu viața.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.