17 persoane au ajuns la Urgență în stare de ebrietate

UPU

Numărul persoanelor ajunse în stare avansată de ebrietate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Satu Mare a crescut semnificativ. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean, Constantin Demian, în week-end s-a înregistrat o ușoară creștere a numărului de pacienți care s-au adresat Serviciului de Urgențe.

„Este vorba despre aproximativ 450 de pacienți, dar am constatat o creștere și chiar o triplare a cazurilor de pacienți ajunși la noi în stare avansată de ebrietate, și a agresiunilor. Am avut un număr de 17 persoane diagnosticate ca fiind în stare avansată de ebrietate, din care două au necesitat internarea. De asemenea, am avut același număr de agresiuni, fără urmări foarte grave”, ne-a declarat Demian.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.