Un tânăr din Săcășeni și-a înjunghiat tatăl cu un cuțit în torace

Injunghiat

Un tânăr de 29 de ani din Săcășeni este cercetat de polițiști după ce și-a înjunghiat tatăl cu un cuțit în zona stângă a toracelui. Inițial, victima, în vârstă de 53 de ani, s-a prezentat la Spitalul Orășenesc din Tășnad, însă ulterior acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgențe (SJU) Satu Mare. În prezent bărbatul este internat la Secția de Chirurgie Generală din cadrul SJU.

Cazul le-a fost semnalat polițiștilor de către medicii Spitalului Orășenesc din Tășnad. Potrivit anchetatorilor duminică, 7 decembrie, în jurul orei 19.30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții contradictorii între Ianos B. (victima, 53 de ani) și fiul său, Ianos B. (agresorul, de 29 ani), a izbucnit o altercație în urma căreia fiul l-a împuns, din greșeală, pe tatăl său cu un cuțit în zona toracelui.

Victima a fost transportată de la Spitalul din Tășnad la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Satu Mare, fiind internat la Secția de Chirurgie Generală din cadrul Spitalului Județean.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.