SPAS Satu Mare face înscrieri pe listele suplimentare pentru beneficiarii de produse alimentare

social

Locuitorii din municipiul Satu Mare care se încadrează în categoriile sociale beneficiare, dar care nu au primit prin poștă cupoane individuale în vederea ridicării produselor alimentare acordate prin Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate sunt rugați ca în perioda 8-12 decembrie, în intervalul orar 08.30-14.00 să se adreseze Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS) Satu Mare (str. Ilișești nr. 4) în vederea înscrierii pe liste suplimentare.

Persoanele beneficiare trebuie să aibă asupra lor copii după următoarele documente doveditoare, după caz: dispoziţia scrisă a primarului sau mandatul poştal pentru plata drepturilor, pentru beneficiarii de ajutor social și alocație pentru susținerea familiei ; carnetul de şomer vizat conform prevederilor legale sau mandatul poştal ori orice alt document prin care se atestă plata indemnizaţiei de şomaj cuvenite lunar, pentru şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit conform prevederilor legale până la 400 lei, inclusiv, sau adeverinţă eliberată de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană care atestă înregistrarea persoanei ca şomer în evidenţa agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, pentru şomerii care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj; decizia de pensie sau mandat poştal pentru plata drepturilor, pentru pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună și pensionarii sistemului public de pensii beneficiari de indemnizaţia socială al căror venit se află sub 400 lei/lună și certificatul de încadrare în grad de handicap, pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii neinstituţionalizați.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.