Emil Gal, românul care la 28 de ani conduce un imperiu online

Emil Gal

Emi Gal, un tânăr de 28 de ani, supranumit și Zuckerberg de România, conduce din Londra, compania Brainient, un imperiu online care se întinde în toată lumea. Cele mai mari televiziuni din 12 țări, printre care Germania, Franța și Marea Britanie, se sprijină azi pe platforma produsă de el ca să-și pună publicitatea pe tablete și telefoane.

Tânărul român lucrează cu ITV, Channel 4, Channel 5, M6, Dogan, Rutube și Fox și dă soluția tehnică pentru ca publicitatea să fie cât mai interesantă, pentru cei care se uită la programe tv pe gageturi moderne.

Emil Gal nu a făcut școală în străinătate. E un autodidact născut într-o familie obișnuită de români. Nu avea încă 5 ani când mama lui a plecat la muncă în Italia. Tatăl său a rămas în România să aibă grijă de copii.

Încă de mic Emi Gal a fost pasionat de informatică. La 10 ani s-a apucat să creeze cărți de vizită pentru profesorii din școala sa. Apoi a învățat să programeze și a făcut site-uri, primul chiar pentru sora sa. La 19 ani a decis să-și facă o firmă. Locuind împreună cu sora sa, a mutat mobila din cameră în sufragerie pentru a avea mai mult loc. Patru luni mai târziu sora sa l-a dat afară, fiindcă erau deja patru oameni care lucrau în dormitor, având contracte direct cu America. Așa că a închiriat un birou pe Calea Dorobanți. Între timp acesta a devenit imens și colorat. În prezent, omul de afaceri s-a mutat la Londra, de unde își conduce imperiul online.

Emi Gal spune ca ar dori să pornească o afacere care să fie doar pentru consumatori, nu și pentru business-uri. Îi place să creadă că a folosit libertatea câștigată de români acum 25 de ani pentru a construi ceva, un lucru pe care părinții lui nu au avut cum să îl facă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.