Kereskenyi Gabor: „solicit modificarea orarului de zbor Satu Mare-Bucureşti”

Kereskenyi Gabor

Deputatul UDMR, Kereskenyi Gabor cere Companiei Tarom să schimbe orele de decolare a curselor din Satu Mare. Potrivit acestuia, noul orar afectează lunar aproximativ 800-1.000 de persoane, în principal oameni de afaceri.

Parlamentarul sătmărean spune că odată cu trecerea la orarul de iarnă, cursa de luni spre capitală decolează la 13.10 și aterizează la București la ora 14.30. „Primul avion decolează, dacă nu are întârziere, la 13.10 şi aterizează la Otopeni la ora 14.30. Asta înseamnă că pasagerii dintre care majoritatea sunt oameni de afaceri, funcţionari, reprezentanţi ai diferitelor instituţii publice, aleşi locali, toţi care au ceva de rezolvat în capitală, ajung la destinaţia lor în cel mai bun caz la 15.30. Vă întreb eu, în 2014 când timpul înseamnă bani, ce se mai poate rezolva la această oră? Şi toate acestea în condiţiile în care la ora 18.40 mai este o cursă Satu Mare – Bucureşti”, spune deputatul UDMR.

Singura rezolvare a acestei situații, susține Kereskenyi, este schimbarea orarului de zbor pe traseul Satu Mare-București.

„În consecinţă solicit modificarea orarului de zbor Satu Mare-Bucureşti în sensul revenirii la o cursă de dimineaţă şi una de după-masă, adică revenirea la normalitate. Consider că compania Tarom unde statul român prin Ministerul Transporturilor deţine 97% din acţiuni, la luarea unor decizii importante ar trebui să aibă în vedere în primul şi în primul rând interesul pasagerilor”, a declarat liderul UDMR.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.