Fotbal: Olimpia Satu Mare-Fortuna Câmpina 1-1

Fotbal1

Fotbal2

Fotbal3

Fotbal4

Fotbal5

Elevii lui Tibi Csik au terminat la egalitate, 1-1, în meciul disputat azi, 22 noiembrie, pe teren propriu, în compania echipei Fortuna Câmpina. Meciul s-a jucat de la ora 11.00, și a contat pentru etapa a XIV-a, a Ligii a II-a, Seria 2, la fotbal.

Echipa antrenată de Tibi Csik a jucat bine în ambele reprize având mai multe ocazii de gol. Astfel, în minutul 8 al primei reprize, Iuhas a trimis balonul cu capul puțin peste bara transversală a porții apărate de Popescu. Zece minute mai târziu, Villand a șutat de la 18 metri, însă mingea a „ocolit” și de această dată poarta oaspeților. O încercare a mai avut și Bujor, dar fără succes. Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 0 la 0.

În minutul 58 al partidei, Boștină șutează de la 12 metri și bagă mingea în poarta apărată de Popescu și deschide astfel scorul. Golul egalizator a venit în minutul 92, când Marin a șutat de la 40 de metri, iar portarul Olimpiei, Anca, și fundașul Heil s-au încurcat reciproc, iar acesta din urmă a împins mingea în propria poartă.

Fortuna Câmpina a mai înscris un gol, la un minut după obținerea echilibrului pe tabela de marcaj, dar acesta a fost anulat pe motiv de offside. Astfel, meciul s-a încheiat la egalitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.