„Ziua Ştafetei- Acum decid eu”, la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” din Satu Mare

2a Andreea Stanciu

3b Diana Denisa

3c Diana Denisa

Curtean

În perioada 18-21 noiembrie, la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” s-a derulat Proiectul Naţional „Ziua Ştafetei- Acum decid eu” iniţiat de Fundaţia „Terre des hommes”, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Scopul proiectului a fost acela de a marca „Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului”, prin asigurarea unui cadru pentru exercitarea dreptului la participare al elevilor la deciziile importante din viaţa lor şi a comunităţii în care trăiesc.

În acest sens, un grup de 20 de elevi, coordonaţi de profesoarele Adina Ciupac şi Anişoara Irime, cu sprijinul conducerii colegiului, au fost iniţiaţi de mentorii lor în tainele meseriei pentru care vor opta în viitor, şi anume: make-up artist, profesor, medic de familie, medic stomatolog, judecător, informatician, asistent social, avocat, designer vestimentar, cofetar, medic veterinar, medic legist, arhitect, asistent medical, jandarm, criminalist, artist plastic.

Elevii participanţi nu au fost doar simpli observatori, ei au avut ocazia să acţioneze, în mod autentic, în meseria aleasă şi să ia decizii în mod real, în locul adulţilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.