Şefa DIICOT, reținută pentru 24 de ore pentru abuz în serviciu

alina_bica_1_87552300

Șefa DIICOT, Alina Bica a fost reținută pentru 24 de ore după ce a fost pusă sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu. Este vorba despre un dosar privind o despăgubire ilegală făcută de o comisie din ANRP din care actualul procuror-şef al DIICOT a făcut parte.
Totodată, procurorii au început urmărirea penală şi au dispus reţinerea pentru 24 de ore în cazul Lăcrămioarei Alexandru şi a lui Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF.
Din ordonanţele întocmite de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
„La data de 15.10.2014 Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupție, în legătură cu reconstituirea unui drept de proprietate asupra unui teren agricol, în suprafață de13,0535 ha, situat în București, zona Plumbuita, sector 2.
Concret, la data de 15.03.2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, din care făceau parte suspecta Bica Alina Mihaela și inculpații Alexandru Lăcrămioara și Bogdan Dragoş-George, a aprobat raportul de evaluare, întocmit de un expert evaluator, corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Astfel, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, nu au constatat că expertul evaluator a supraevaluat terenul respectiv,de la 113.954.741 lei (valoare reală) la 377.282.300 lei (valoarea unui teren asemănător situat într-o zonă centrală a Capitalei).
Aceștia au fost conştienţi însă că terenul era supraevaluat, aspect ce reiese şi din faptul că, anterior, în şedinţa din 24.02.2011, când dosarul respectiv mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului.
După emiterea deciziei de despăgubire, la data de 15.03.2011, oamenii de afaceri, beneficiari ai drepturilor litigioase asupra terenului din anul 2010, au obţinut titluri de conversie în acţiuni la FONDUL PROPRIETATEA, listat la bursă din data 25.01.2010, în cuantum de 377.282.300 lei, echivalentul a 89.426.189 euro (755/metru pătrat).
Prin îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu, de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost produs statului românun prejudiciu în valoare de 263.327.559 lei, (echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentând supraevaluarea), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase.
Inculpaților și suspectei li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.