Alegeri prezidențiale – turul II

Vot1

Vot2

Vot3

Vot4

Vot5

Vot6

Vot7

Petre Muresan

Secțiile de votare s-au deschis azi (16 noiembrie) dimineață la ora 07.00. Dintre liderii politici sătmăreni, cel mai matinal a fost președintele Organizației Județene a PSD Satu Mare, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ), Mircea Govor.
„Am votat pentru a scăpa de un regim care a produs doar vrajbă și dezbinare. Am votat pentru o Românie unită. Sper ca românii să înțeleagă că trebuie să alegem astăzi pentru a rămâne uniți”, a declarat președintele Organizației Județene a PSD Satu Mare, Mircea Govor, la ieșirea de la urne.
Vicepreședintele CJ a votat la ora 09.00, la secția amenajată în incinta Școlii nr. 10 de pe strada Ana Ipătescu din Satu Mare.
Primarul Dorel Coica a votat la ora 10.00, la secția din incinta Asociației Județene de Fotbal (AJF) Satu Mare. Edilul a fost însoțit de soția lui, de fiică și ginere, respectiv de consilierul municipal Ioan Pop.
„Am votat pentru un președinte tânăr și dinamic, un președinte care vorbește limba română bine, pentru un președinte respectat în Europa”, a declarat edilul Sătmarului.
Președintele CJ, Adrian Ștef a vota la Colegiul Național „Kolcsey Ferenc”. Acesta a fost însoțit de cei doi copii ai săi.
”Am votat românește, pentru un președinte viu, un om adevărat și care este român”, a subliniat Ștef.
Co-președintele ACL Satu Mare, Petre Mureșan, a votat la ora 10.00, la Liceul Romano-Catolic „Ham Janos”.
„Astăzi am votat pentru România lucrului bine făcut, am votat pentru o ţară prosperă, pentru o ţară în care oamenii sunt respectaţi, pentru speranţa viitorului copiilor şi nepoţilor noştri”, a declarat la ieșirea de la urne, liderul ACL.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.