Săptămâna legumelor și fructelor donate

campanie

În săptămâna 17-21 noiembrie, în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC), se va desfăşura Campania „Săptămâna legumelor şi fructelor donate”. Acţiunea este iniţiată de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi are ca scop sensibilizarea elevilor şi preşcolarilor cu privire la situaţia dificilă în care se află copiii afectaţi de lipsa alimentelor.

Prin acest demers se intenţionează consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară, în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea. La nivelul judeţului nostru această activitate a constituit un succes în anii precedenţi, devenind astfel tradiţie.

Campania implică strângerea de legume şi fructe de către voluntarii SNAC şi donarea lor familiilor aflate în dificultate sau unor instituţii sociale (case de tip familial, centre de plasament, spitale, centre de îngrijire a bătrânilor).

Cei 2.870 preşcolari şi elevi care sunt voluntari SNAC în acest an şcolar au popularizat deja campania în unităţile de învăţământ. Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) invită părinţii copiilor din grădiniţe şi şcoli să se alăture voluntarilor SNAC în acţiunea lor caritabilă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.