Un lot de aproape 500 de apartamente din Satu Mare vor fi reabilitate termic

Blocuri

Edilul Sătmarului, Dorel Coica, a declarat în cadrul unei conferințe de presă desfășurate azi, 12 noiembrie, că la Cluj-Napoca s-a semnat contractul pentru reabilitarea termică a mai multor blocuri din municipiul, reședință de județ.
Contractul cuprinde trei pachete, pentru care urmează să se facă licitație publică, iar lucrările vor începe cel mai probabil în luna martie 2015. Valoarea celor trei pachete în care sunt cuprinse 493 de apartamente este de 8.491.667 lei.
Este vorba despre blocurile de pe: B-dul Octavian Goga – Bl. 1A, 1B, 1C, 1D, Bl. 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9; str. Zenit – Bl.11; str. Dorna – Bl. CD 12, CD 14; Drumul Careiului – Bl. C53; Aleea Jiului nr.2 – Bl. 37; str. Careiului nr.18 – Bl. C12; Aleea Milcov nr.1 – Bl. T2.
Aceste investiții se adaugă celor peste 600 de apartamente din alte blocuri din Satu Mare unde lucrările de reabilitare termică sunt în derulare. Finanțarea provine atât de la Guvern cât și de la Uniunea Europeană.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.